Este imposibil sa putem cita toate fenomenele, curentele si personalitatile care, in mod normal ar trebui citate cind vrei sa dai o idee despre evolutia unei literaturi, de la arhetipurile ei pana la operele si autorii contemporani.
Cu ce sa incepem?
Cu limba romana , desigur despre care moralistul francez de origine romana
Emil Cioran spunea ca este creatia noastra cea mai buna intrucat are un grad mare de poeticitate. Acesta este si motivul pentru care ne vom limita la poezia lui
Mihai Eminescu
(1850-1889), considerat cel mai mare poet national roman, intrucat prin creatia acestuia, poezia romaneasca ataca marile teme universale si da romantismului european nu numai o expresie noua, dar si o noua dimensiune.
|
 Oda
(in metru antic)
"Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce…
Pan-in fund baui voluptatea mortii
Neinduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari…
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii tulburatori din cale,
Vino iar in san, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!"
|