Milenara traditie artistica a culturii muzicale romanesti isi afla radacinile si trasaturile specifice in marea cultura latina europeana, de esenta traco-dacica. La baza muzicii autohtone se afla doua surse fundamentale: muzica populara a stramosilor daco-romani si creatia religioasa crestina de sorginte bizantina.In cadrul unor schimburi internationale (1720-1820) ce au dus la poposirea unor muzicieni straini in Transilvania, Banat si Moldova ( Michael Haydn, Karl Ditters von Dittersdorf, Daniel Speer, Giuseppe Sarti), o serie de personalitati ca J.S. Bach, G.Fr. Handel, W.A.Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven au inceput sa se intereseze de melosul romanesc. Revolutiile din 1821 si 1848 au deschis drumul spre afirmarea artistilor romani, viata muzicala cunoscand o radicala desprindere de cultura orientala si balcanica. Se inaugureaza Opera Italiana din Bucuresti (1844), si Teatrul National din Bucuresti (1852), se tiparesc primele manuale de psaltichie in limba romana de catre Macarie Ieromonahul si Anton Pann, se initiaza primele culegeri de folclor etc. In acest climat de avant cultural national se incheaga scoala muzicala nationala romaneasca. Perioada dintre Razboiul de Independenta nationala si Primul Razboi Mondial (1914-1918)s-a aflat sub dominatia unor personalitati artistice de faima mondiala. locul principal ocupandu-l George Enescu (1881-1955). Compozitor, violonist, dirijor, pianist si pedagog, George Enescu a adunat in jurul sau toate fortele capabile sa dea vietii muzicale autohtone un spirit modern. Din salile de concerte romanesti si straine razbat, in timp, pana astazi, aplauzele adresate geniilor muzicii romanesci: George Enescu, Ciprian Porumbescu, George Georgescu, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Sergiu Celibidache, Ion Voicu, Dinu Lipatti, Hariclea Darclee, Nicolae Herlea, care prin lumbajul nobil si rafinat al muzicii au intrat in constelatia internationala a acestei arte. |